Putem spune că dorul sta aşezat firimituri pe marginea ferestrei... Eu sunt atât de plină de visare şi smulg crâmpeiele de timp din ore, doar ochii-mi sunt muiaţi în cerneala versurilor. Dar timpul trece şi odată cu el toate... si mi-e dor...
Trebuie să închei acest capitol. Vine o zi când se dă scadenţa. Culegi furtună sau roade. Şi s-a ivit încă un obstacol. Neaşteptat. Ea. Cum poate să uite tot ce mi-a spus?
Mi-e greu de parcă m-aş afla într-un loc bizar în care corpul trebuie să trăiască aceleaşi momente de rutină şi automatism iar sufletul stă ghemuit, în poziţie de fetus, zguduit de spasmele unei dureri intense. Mi-e dor, vreau timpul înapoi! Dacă ar trebui să aleg între clipa de ieri şi orice altceva, aş fi egoistă, aş alege clipa de ieri. Aş alege cu disperare clipa de ieri. . .
Cum ar fi daca ai afla ca o persoana care pare perfecta are un secret.? Şi acea persoana ar continua sa se poarte la fel de impecabil , pozand in mister perfect, excesiv de politicos cu doamnele, la fel de cordial cu colegii, perfect in relatiile cu toti ceilalti, mimand un calm imperturbabil? Cum ai putea sa ascunzi in ochii tai secretul? Ar vedea oare ca te intrebi, privindu-l, cum traieste familia lui drama aceasta, ca te intrebi cum naiba s-a intamplat...