planeta vie-vremelnic salas

Domnul Insusi ne-a gasit salas pe trupul batranei Gaia, ne-a ingaduit sa-i utilizam resursele chiar daca pentru asta a trebuit sa-i udam din plin tarana cu sudoarea fruntii. Cu lacome ii rapim nestematele, ii smulgem roadele, cu aviditate si nesat, o secatuim... Suntem doar efemeride in aceasta uriasa gara spre eternitate . Terra e casa noastra ce ne ofera trup vremelnic sufletului, hrana trupeasca si hrana sufleteasca. Adevarata hrana sufleteasca, adica aceea care ne incarca spiritul cu frumuseti izvorate din inima sa de piatra vie si revarsate in minunea frumusetilor geologice si biologice-Natura. Inca nu intelegem ca ceea ce ne ofera e doar un imprumut pe termen scurt, pe care trebuie sa-l restituim odata cu obstescul sfarsit: pumnul de tarana din oasele noastre si samburele de azur-suflarea de viata, sufletul-pe care-l restituim absolutului asa cum l-am modelat traind : intinat de patimi si pacate sau imbogatit de trairi si sentimente nobile.

fire de praf in lumina

Suntem doar fire de praf in raza de soare, fiinte muritoare. Trec clipe sau veacuri, noi, infime efemeride, suntem prea mici in oceanul vesniciei ca sa-l palpam. Am fost, vor veni altii si vor trai ca noi, impartiti intre suras si lacrimi simtind ca totul e trecator. Suntem... Cladim, gandim, procreem, traim farame de eternitate imbinate intr-un puzzle urias reprezentand semintia omeneasca. Cum a fost inainte de noi si ce va urma? Caznim mintea sa banuiasca: intuneric, divinitate, lumina, nonexistenta...

iarasi despre timp

Timpul, desfasurandu-si tentaculele devoratoare, ne incatuseaza din ce in ce mai mult. Suntem robii lui, degeaba incercam sa-l pacalim. Dezvoltam tehnologii care sa ne suplineasca in muncile industriale, agricole sau casnice dar nu avem scapare. Timpul isi iuteste pasul. Ii auzim ritmul cadentat in orologiile vietii. Il scapam printre degete urmarindu-l, parcurgand distante candva uriase, cu viteze ametitoare. Incercam sa facem cat mai multe intr-un timp cat mai scurt, a traim mai alert , mai bogat mai consistent dar el devine din ce in ce mai compact. Nu se lasa modelat dupa vrerea noastra, cu cat suntem mai constienti de trecerea lui, cu atat se scurge mai repede. Cu cat purtam mai multi ani pe umeri, cu atat se rostogoleste mai abitir, ca o avalansa dornica sa ne nimiceasca. Raman dupa noi ruine inghitite de paduri tropicale, sugrumate de lianeluxuriante. Raman piramide in paragina, raman sedimente printre lamele rocilor, amintiri vagi in basmele si legendele copilariei sau dupa unii uitarea neagra ca si existenta lor dusa in van .

Cine suntem noi?

Suntem rotite precis angrenate in uriasul mecanism social dar si amfore sufletesti asteptand sa fie umplute cu sentimente, experiente si trairi, tablite de ceara pe care ne scrijelim povestea vietii... ingeri si demoni, stapani ai universului si frunze uscate risipite de suflarea destinului, ctitori si distrugatori, stabuni si nepoti, suntem una din speciile puse de Domnul sa domine cateva din veacurile cu care isi numara planeta secundele de existenta cosmica. Inca mai suntem.

libertate versus dependenta

Se spune ca suma tuturor viciilor este o constanta . Eu as spune la fel si despre libertate . Pana sa pierdem din ea, nu banuim cate aspecte ale libertatii exista . Oricare din ele pierduta, te simti datoare sa suplimentezi nevoia de libertate

cu un supliment acordat catre alta fateta a ei. Carenta de libertate intr-o situatie , duce la excesul de uz in alta situatie diferita . Lipsa libertatii te incatuseaza, te infrunge sufleteste si trupeste insa exista oameni inchisi , care in inchisoare se simt mai liberi decat cei de afara , pentru ca sunt liberi in universul lor interior . Sunt popoare care traiesc in dictatura si care se simt libere sa-si creeze o alternativa a libertatii in cultura. Sunt oameni care traiesc sub opresiune religioasa si care au un spirit neincatusat. Sunt copii abuzati emotional si nu numai, care isi dezvolta o lume imaginare populata de fiinte fabuloase hiperprotectoare si omnipotente. Sunt femei transformate in sclavele casniciei datorita convenientelor si traditiilor conform carora femeia are doar obligatii nu si drepturi , are doar libertatea de a-l sluji fara limite pe stapanul absolut, adica pe posesorul cromozomului Y, dar nu are voie sa indrazneasca sa ceara macar respect. Acestea dezvolta doar nevroze , depresii si cele mai ghinioniste boli somatice. Cu toti ne intrebam ce-i face pe unii oameni dependenti de un lucru , o situatie, o substanta, o persoana sau o ideologie? Ce-l transforma pe bautorul ocazional in alcoolic? Cum se ajunge narcoman? Cum devine indragostitul gelos obsesional? Dar pofticiosul cum ajunge bulimic?

Cum ce ? Ocazia de a consuma/ abuza de acel ceva care-l transforma in dependent, dar si dereglarea sistemului-balanta in satisfacerea minimului de libertate intr-o circumstanta de viata. Carenta de libertate care duce la nefericire , frustari si neajunsuri. Experimentam prin abuz accesul la o lume artificiala in care simturile isi modifica coerenta, iar simtamintele consistenta. Cautam satisfactie si evadare din realitate. Cautam sa refacem suma libertatilor individuale la acea constanta initiala.

Moise

Piatra si forma, forta si durere.

Moise, purtand drept spijin pentru integul popor evreu, pentru intreaga crestinatate apoi, tablitele legilor scrise cu degetul lui DUMNEZEU.Trupul sau, emanand putere si siguranta, demn de a sta in fata Domnului, e invins pentru o fractiune de secunda, de tradarea poporului sau, pe care, coborand de pe Muntele Sfant, il gaseste inchinandu-se la idoli de aur.Cat de repede uitam adevaratul drum pe care trebuie sa-l parcurgem in viata... Cat de repede suntem acaparati de idolii lumii chiar si azi: banul, puterea si inselaciunea! Cu cat suntem mai sus, cu atat ispitele sunt mai mari. Uitam ca nu suntem nemuritori si ca doar Creatorul ne are in grija.

Sperante si amagiri

Cateodata simtim ca fortam mana destinului. Asteptam ca lucrurile sa mearga mai bine dar se intampla sa apara altceva care sa schimbe in mai rau deznodamantul. Adaugam cat putem din sufletul nostru, din vointa noastra dar trebuie sa fie altfel, se pare. Sa fie scris in stele ca indiferent de calea pe care o parcurgem ca sa realizam ceva, ajungem intotdeauna sa fim guvernati de ce am primit odata cu marul ancestral, cu zestrea Pandorei? Speranta ne mai amageste, e adevarat dar uneori face mai mult rau decat bine: ne minte.

ruga

Ce poate fi mai cutremurator decat doua palme impreunate a rugaciune, semnul universal al pietatii? E momentul cand sufletul devine smerit, cand toata mandria si gandurile de marire dispar si spiritul se aseaza in genunchi in fata Domnului, indiferent ce nume poarta. E secunda in care suntem ,,dezbracati" de hainele saracacioase ori somptuoase si ne aflam invaluiti in sacru pana si noi pacatosii. E momentul pe care Dumnezeu ni-l acorda fiecaruia in parte indiferent ca meritam sau nu.

interogatii si nostalgii

Ma intreb cateodata unde sunt vremurile si starile de odinioara si momentele molcome ale vietii de atunci. Ma refer la zilele cand puteam lasa clipele sa se scurga fara strangerea de inima pe care o am acum cand urmaresc ceasul, gandindu-ma cate treburi am lasat inca nerezolvate.Ma refer la dupa-amiezele cand, lasam capul sa se odihneasca pe perna moale adancindu-ma ca intr-un abis de liniste si evadam din stress si cotidian visand cu ochii deschisi. Azi ma lupt cu timpul si nu ies intodeauna invingatoare.

masa tacerii noastre

Ce bine ar fi daca am putea sa ne oferim un ragaz pentru a zabovi la masa tacerii. Sa o avem in fiecare casa asezata intre patul in care culcam cu grija ,in fiece seara, visele programatede subconstient pentru a fi visate si cosmarurile primite asa ca diversitate, si fotoliul din care privim si gazduim lumea din monitor si TV.Masa aceasta are cate scaune vrem .Ea poate gazdui pasii oricui vrea sa vina si sa serveasca o ceasca fierbinte de ceai imaginar. Ne primeste cu generozitate pentru o lunga conversatie cu buzele strans lipite si cu sufletul larg deschis spre visare si reverie .

primaveri cu muguri de sperante

Cand privim copacii inmuguriti ne spunem ca a trecut anotimpul nostalgiilor si cel al visarilor si mai surprinsi ca niciodata ne trezim in pragul primaverii. Cat de mirati ne aflam in fiecare an de fantastica forta a naturii ce se trezeste la viata.

Trec ganduri sumbre si regrete , trec tristeti si lacrimi . Primavara ne face sa vibram si noi la unison cu resul planetei inmugurind sperante din crengi uscate si dorindu-ne un an mai bun , o lume mai frumoasa in jurul nostru si in noi ...

soapte

Acum mai bine de un an scriam:
"trec printr-o perioada de nesiguranta in care lumea mea se afla la rascrucea multor vifore . Refuz sa ma las lovita de ce va urma insa asa e viata , uneori mai exista si capat de drum pentru cei dragi, mana destinului mai si culege flori pentru ierbarul amintirilor . Ma consolez cu gandul ca prin mine va trai inca o viata . Pacat ca acest hotar al trecerii in celalalt taram , mai insorit , e atat de crunt... Pacat ca ne raman langa noi atat de putini prieteni...

tristeti

Zori inegurati si nori de plumb plutesc apasator deasupra zilelor mele . Adorm greu si tresar din vise terorizata de flash-uri venite din viata cotidiana . Nu pot fugi de realitate nici in vis macar ...

La urma urmei moartea e continuarea vietii si suntem efemeri : doar aburi suflati de vant . Nu sfarsitul e tragic ci boala si uitarea si oricat m-as fi confruntat cu ea in profesia mea , cand se intampla celor dragi ne simtim ca niste biete caprioare sfasiate de coltii destinului .

Si cat as vrea sa te invoc VIATA sa fii eterna !!!

Ganduri

Poate scopul vietii este de a alunga singuratatea caci vesnicia inseamna singuratate. Pasim in aceasta lume neajutorati ,asteptati sau nedoriti si ne scurgem inapoi in vesnicie pasind la fel de goi si deculti in insingurare si innoptare . Poate de aceea au aparut religiile, sa facem trecerea mai usor suportabila - e drogul nostru psihic , legal acceptat .

suis

Suim in viata muntele simbolic al existentei manati de un frenetic gand uneori inconstient: atingerea celui mai inalt pisc . Pentru unii nu conteaza drumul , pentru altii nu conteaza ce suferinte provoaca celorlalti goanalor nebuneasca ... important e sa acumuleze cat mai multe in rucsacul bogatiilor materiale si spirituale : acela care va atarna atat de greu la cantarul judecatii divine . Mai tragic e cand ai rucsacul gol si constati ca ai trait degeaba singura ta viata daruita de cel de sus .

inocenta versus intelegere

Ma intreb cateodata , e obligatoriu sa fii copil

ca sa intelegi candoarea lucrurilor simple , adevarate

si neintinate de dorintele si patimile cautatorilor de

raspunsuri academice ? Simt ca pentru a te despovara

de stresul si incarcatura emotionala a zilelor plumburii,

trebuie sa dai deoparte vigilenta si perpetua analizare

a tot ce ne inconjoara si sa percepi iarasi cu mintea

arhaica a pruncului din tine .Departe de trepidatiile

civilizatiei , dincolo de influenta tehnicii ,calauziti de

hohotul cristalin al unui copil sau de joaca animalului

preferat poti sa neutralizezi otrava inoculata de stresul

care ne macina ... totul e sa iti doresti detasarea de

cotidian.Mi-e dor de lucrurile simple : de mirosul

pamantului proaspat plouat , de umbrele plopilor in

inserare , de imaginea strazilor inguste unde am

copilarit , de glasul soptit al parintilor mei de

dinaintea trezirii mele in diminetile de duminica,

de zorile in care admiram rasaritul calatorind cu

trenul catre satul natal , de multe altele...Acestea

sunt antidoturile cu care lupt impotriva nevrozelor .

white flowers

crinii lunii mai

un strop de culoare

un strop de culoare

fluture

Mi-am depus amintirile într-o amforă împietrită, nu le mai las să zboare, nu le mai visez. Inima mi-am ascuns-o de mine chiar, bătea prea tare, mă asurzea, n-am vrut să văd ce-am lăsat în urmă, nici lacrimi, nici surâsuri, nici metamorfoze. M-am vrut fluture şi am zburat cu fiecare aripă muiată în fericire. Acum am uitat, am uitat magia petalelor care mă legănau, am uitat polenul străveziu al metaforelor în care mă cufundam, azi îmi doresc doar să nu-mi mai fie niciodata dor.

Însă am învăţat să zbor, efemeră trăire.

1 iunie

La mulţi ani, iubiţi copii din lumea întreagă, vă dorim o copilărie senină, vegheată de părinţi!

Copiii planetei

"Intr-o lume normala, copilaria este varsta marilor descoperiri, a bucuriilor pure si a clipelor de neuitat petrecute in curtea bunicilor. Varsta cand invatam sa citim, timpul amintirilor frumoase si al clipelor fara griji pe care le dorim infinite. In zilele noastre, copilaria inseamna varsta la care copiii traumatizati de razboaiele celor mari, invata sa apese pe tragaci si sa semene moarte. Povestea lor este reala si face parte din acea realitate de care ne ascundem instinctual..."

aici, pe: Descopera.ro