cea dintai zi

Nemurirea salasluia in intreita singuratate. Oceanul de energie pura, perfectiunea universului, din care ne tragem, se saturase sa fie doar atat. A voit sa devina cosmica si vie, sa devina materie. Si iata cum spatiul si nemarginirea au izbucnit dintr-un infim punct, intr-un infricosator big-bang, spre trei dimensiuni. Muzica astrelor-primul cantec de leagan al inceputului, fiintarii si scurgerii catre trecut, a insotit durerile facerii lumii. Din energie s-a intrupat atomul-perfect amalgamat din praf de stele. Maternitatea astrelor plamadea neobosita sori. Galaxiile centrifugand timpul intr-o dubla catena-viitor si trecut-si-au asezat temeliile pe locuri bine stabilite. Totul se rotea in sensul dorit, spre scopul dorit. Si totul s-a facut intr-o singura zi.