Zori inegurati si nori de plumb plutesc apasator deasupra zilelor mele . Adorm greu si tresar din vise terorizata de flash-uri venite din viata cotidiana . Nu pot fugi de realitate nici in vis macar ...
La urma urmei moartea e continuarea vietii si suntem efemeri : doar aburi suflati de vant . Nu sfarsitul e tragic ci boala si uitarea si oricat m-as fi confruntat cu ea in profesia mea , cand se intampla celor dragi ne simtim ca niste biete caprioare sfasiate de coltii destinului .
poate de aceea ai ales sau ai fost aleasa pentru profesia ta !
RăspundețiȘtergerecateodata obosesti de atata durere simtita empatic...
RăspundețiȘtergere