Suntem doar fire de praf in raza de soare, fiinte muritoare. Trec clipe sau veacuri, noi, infime efemeride, suntem prea mici in oceanul vesniciei ca sa-l palpam. Am fost, vor veni altii si vor trai ca noi, impartiti intre suras si lacrimi simtind ca totul e trecator. Suntem... Cladim, gandim, procreem, traim farame de eternitate imbinate intr-un puzzle urias reprezentand semintia omeneasca. Cum a fost inainte de noi si ce va urma? Caznim mintea sa banuiasca: intuneric, divinitate, lumina, nonexistenta...
chiar acum vorbeam cu mama despre moarte... si despre intunericul sau lumina de dupa.
RăspundețiȘtergeresuntem muritoare, dar asta nu ar trebui sa ne opreasca sa imbratisam Universul
@Evergreen
RăspundețiȘtergeream fost inspirata in a asterne aceste ganduri de disparitia unei persoane deosebite pe care am avut privilegiul sa o cunosc, una dintre profesoarele mele...
faptul ca suntem muritoare nu ne opreste, eu una consider ca viata este una dintre etapele catre alt mod de existenta.