M-am inchis in mine ca in strafundul unei fantani parasite, ca in interiorul unei amfore smaltuite. Nimic nu ma mai cutremura, nimic nu mai ajunge la mine. Viata se scurge deasupra mea; din realul zilelor, rumoarea vocilor, ecoul faptelor raman doar concluzii firave. Sperantele nu stiu a trai in adanc, de aceea sunt doar un banal om pe pamant...si degeaba mai vreau zbor inalt de condor pe deasupra de nor, apoi vis calator, sunt un biet muritor... 
Amfora , ca si scoicile, se deschide spre lume....
RăspundețiȘtergerePana si scoicile stiu ce e adaptarea si se comporta dupa reguli invatate in timp. E o mai veche insemnare insa imi reamintesc trairile ce m-au animat atunci... eram in prag de licenta parca, existau probleme de sanatate pentru parintii mei, incercam sa ma mobilizez...
RăspundețiȘtergereA, de ce sa privesti inapoi? Viata e mereu in fatza noastra. Lucrurile se intampla, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Sa fii gata- ca o scoica- sa te adaptezi, nu? Iaca filozofez eu in ziua racoroasa de luni:)
RăspundețiȘtergereNici gand sa privesc inapoi, sunt prea ancorata in prezent sa o fac. Ma adaptez din mers.
RăspundețiȘtergere